whatdoesthisbuttondo?

10 ianuarie 2009

welcome 2009

bucurestiul chiar e sufocant, il inteleg perfect pe bamse, cand era el in saptesaptesapte filme ca noi toti de altfel, dar al naibii de lucid.
berlinul e libertate. emana libertate. atat de multa incat unora li se face frica, unora le excita neurii, unora le arata lumina si altora cosmosul. pentru unii e acasa. berlinul meu a fost al nostru. eu nu cautam nimic acolo si mi-a oferit totul. nu m-am putut abtine sa intru'n orice film, asa cum am intrat in toate curtile din gangul ala, ca bine simti tu victor vortextul gangurilor, asa cum m-am uitat la tot ce a iesit din mine si din fiecare dintre noi, fara sa astept nimic. berlinul nu te lasa sa astepti ceva de la el. e liber. nu cere si ti se va da. si cum nu stiam ce-as putea cere s-a descurcat el. mai mult decat un oras, mai mult decat o incercare, mai mult decat prieteni, mai mult decat petreceri, mai mult decat nou, vechi, profund si simplu, turci, oaie, metrou, imaginatie, zbor, pierdere, drum, intersectie, cai ferate. libertate.
sa revenim la bamse. siguranta zici? ai nevoie de ea? cum e mai bine, cu bula sau fara bula? berlinul e o bula. poti sa renunti la maine? iti vine? orasul fara timp si fara reguli. mircea a observat o chestie misto: orasul fara moda.
e rece, nesigur, haotic, liber, porno, deschis, nemasurat. nu e default, apasator, discriminant, agresiv. mi-e frica de usurinta cu care m-as adapta, fiindca de acolo nu poti pleca altundeva, iar al lui nu vei fi niciodata, fiindca proprietatea e relativa. eu cred ca berlinul te squadeaza. nu te ia, nu te inchiriaza, nu te are. daca gaseste usa deschisa intra in tine, si daca nu apare nimeni cu cheia in doi ani ramane acolo.
paradoxul orasului libertatii in tara rigurozitatii mi se pare fascinant in sine.
sa mergi pe strazi si sa nu intelegi nimic, nici macar prin deductie, nici macar ce-ti spune automatul de tigari sau telefonul public. sa te astepti la orice si sa nu-ti fie frica de nimic. sa n-ai nici un plan. sa-ti fie acasa fiecare centrimetru de asfalt strain, fiecare scaun de metrou sau casa/galerie/atelier/magazin. sa nu te plictisesti la nici un film si sa adormi, sa nu ai scop si finalitate, drumul drept nu-i cel mai scurt. totul pe fundalul alienarii de realitate si cuibaririi in mintea ta, in saptesaptesapte minti ale tale, jur ca nu mint. 24 de ore. o zi. mai lasa-ma sa visez, e tare bine si parca nu mai e nevoie sa ma trezesc. nevoie? cee?

23 decembrie 2008

ei ce chestie, mi-a crapat pamantul de sub picioare pana la urma, dar parca ar fi altul aici, imediat dedesubt.

17 decembrie 2008

paradoxuri

1. stiu ca fac bine dar ma grabesc
2. sunt cea mai vulnerabila si par cea mai tare
3. am nevoie de prieteni dar nu stiu ce sa fac cu ei

nota: vreau orice, ma bag la orice. hai

24 noiembrie 2008

everlasting love

La inceput (primele sapte luni), dragostea activeaza o parte a creierului la care cocaina mai ajunge, asta fiind partea care elibereaza dopamina.
simt cum imi vine sa vomit
eu nu cred in everlasting love, nu pot sa cred, no matter ce studii fac ei. cred in schimb clar in primele sapte luni

20 noiembrie 2008

25% cadou, crezi in Mos Craciun din nou

my heart really is broken. ca nu ma manifest eu cu depresii, izolare si plans asta-i altceva. dar mi-e inima-n bucati, acum am constientizat asta. tu n-ai suflet, imi zise miron. tu n-ai suflet ioana, n-ai pic de suflet, uitandu-se in ochii mei, recunoaste. poate ca n-am. poate ca d-asta ies din mine atat de des si ma uit din afara si-mi place trairea pe care o vad in personajul asta in scena asta. ma prinde si ma tine cu sufletul la gura. asa se explica si de ce ma doare stomacul uneori de nu ma pot ridica din pat si de ce vomit asa din cand in cand. dragostea trece prin stomac, ca si orice altceva de altfel, ca acolo le simt eu pe toate. miron, suflet=stomac, jur :)

de asemenea din seria meditatii, peste 12 ani voi fi inca tanara. telefonul o luase razna si imi zicea ca sunt in data de 4 sept 2020. adica peste 12 ani. cand eu voi avea 34, si sunt convinsa ca voi fi tanara la 34. 12 ani frate, 12 ani. Cum o sa treaca totul si o sa ma uit atat de curand la tot zambind, asa cum fac cu amintirile din liceu. imi place gandul asta

acestea fiind spuse, ma simt mult mai bine :)

Ura!